Vaslui, RO

-10.41°C
Few Clouds
Tuesday
-9.43°C / -0.47°C
Wednesday
-9.85°C / 0.9°C

Debut cu stângul pentru România la Europeanul de handbal masculin

Debut cu stângul pentru România la Europeanul de handbal masculin

Naționala României a început cu o înfrângere parcursul la Campionatul European de handbal masculin.

Cu vasluianul Gabriel Cumpănici pe teren, „tricolorii” au cedat în fața Portugaliei, ocupanta locului 4 la ultimul Campionat Mondial, scor 34–40.

Cumpănici s-a regăsit pe lista marcatorilor, reușind un gol, într-un meci în care diferența a fost făcută de experiența și eficiența lusitanilor în momentele-cheie. Următorul test pentru România se anunță și mai dificil: duelul cu Danemarca, programat duminică, 18 ianuarie, de la ora 21:30. Ultimul meci din grupă va avea loc marți, 20 ianuarie, contra Macedoniei de Nord, de la ora 19:00.

Povestea handbalistică a lui Gabriel Cumpănici începe în județul Vaslui, unde a fost descoperit de profesorul Liviu Gugleș, prin proiectul județean „Handbalul în școlile de la sate”. Acesta este cel care l-a transferat de la Liceul „Alex. I. Cuza” Bârlad la LPS Vaslui, în primul semestru al clasei a IX-a. La liceul vasluian, Cumpănici a fost repartizat la grupa pregătită de profesorul Liviu Gheorghiu, fiind coleg de generație cu Andrei Popa, Alex Ionescu și Dragoș Hanțaru, jucători care evoluează, în prezent, la CSM Vaslui.

Datorită calităților fizice și taliei impresionante, Gabriel Cumpănici a fost promovat rapid la grupa de juniori I a LPS Vaslui, cu care a ajuns până la turneul semifinal. Evoluțiile constante l-au propulsat ulterior spre handbalul de seniori, evoluând, mai întâi, la HC Vaslui și CSM Vaslui, iar în prezent îmbracă tricoul lui Minaur Baia Mare, unde a făcut pasul către competițiile de nivel înalt, confirmând potențialul remarcat încă din anii de formare.

Prezența sa la un turneu final european reprezintă o reușită importantă pentru handbalul vasluian.

Image