Vaslui, RO

9.41°C
Clear Sky
Saturday
7.21°C / 19.07°C
Sunday
10.88°C / 21.3°C
Monday
10.22°C / 20.91°C

CSO Negrești, în primele șase echipe de la Speranță

CSO Negrești, în primele șase echipe de la Speranță

Handbaliștii juniori 3 de la CSO Negrești s-au clasat pe locul 6 la turneul final Speranță, performanță notabilă pentru sportul negreștean.

Echipa antrenată de profesorul Gheorghe Mogâldea a folosit jucători cu un an mai mici față de adversari, însă a obținut o serie de rezultate excelente. Primul meci din faza grupelor a fost câștigat de formația negreșteană, în fața Liceului ”Lucian Blaga” Reghin, scor 43-37 (12-9, 13-15, 18-13), după care a pierdut întâlnirea cu Tricolorul Breaza, cea care a câștigat medaliile de aur, scor 35-44, Negreștiul câștigând o repriză, scor 12-10, restul fiind pierdute cu scorul de 13-17 și 10-17.

Ultimul joc din faza grupelor a fost dramatic, negreștenii trecând pe lângă o mare victorie, după ce în ultima repriză au condus mai tot timpul, fiind învinși la limită, scor 32-31 (12-11, 9-10, 10-11), de CSȘ 2 București.

Terminând grupa pe locul 3, CSO Negrești a jucat pentru locurile 5-6, unde a întâlnit pe CS Giroc Chisoda, meci pierdut la limită, scor 33-34 (12-14, 10-8, 11-12).

”Este o performanță pentru echipă și pentru comunitatea din Negrești. Dacă eram un pic mai atenți, ne luptam pentru medalii. Însă, felicit copiii pentru performanță, mai ales că unii dintre ei sunt de mai puțin de un an la handbal. Ne bucurăm de susținerea Primăriei și a domnului primar Cristi Rusu, care se preocupă de echipă, susținându-ne financiar. Avem echipament nou, mingi de handbal de calitate, iar sala a fost dotată cu un sistem de încălzire performant, astfel că la iarnă nu vom mai suferi din cauza frigului. Sala are acum și dușuri funcționale, cu apă caldă, oferind condiții pentru marea performanță. Le mulțumim tuturor celor care ne susțin și îi asigurăm că vom crește de la an la an, pentru a menține Negreștiul pe harta handbalistică a țării”, a declarat Gheorghe Mogâldea.

La turneul final de la Râmnicu Vîlcea, CSO Negrești a obținut o serie de titluri individuale. Cătălin Ionuț Rusu a fost declarat jucătorul turneului, fiind, totodată, și golgheterul turneului, cu 87 de goluri marcate.

Andrei-Cristian Gherasim a fost declarat cel mai bun portar al turneului.

 

Image