Vaslui, RO

13.44°C
Scattered Clouds
Friday
8.98°C / 12.41°C
Saturday
6.47°C / 18.73°C
Sunday
10.16°C / 21.04°C

CSM Vaslui termină turul pe locul 7 în Liga Zimbrilor

CSM Vaslui termină turul pe locul 7 în Liga Zimbrilor

CSM Vaslui a obținut cel de-al șaselea succes stagional, în fața HC Buzău 2012, scor 24-20, și a terminat prima parte de campionat pe poziția a 7-a a clasamentului Ligii Zimbrilor.

În fața propriilor suporteri, handbaliștii pregătiți de Gabriel Armanu au avut un start mai greoi, cu stângăcii în ofensivă, însă Florin Acatrinei și compania și-au reglat din mers ritmul, iar până la pauză au fost egalii Buzăului, adversară arțăgoasă, care practică un handbal în forță.

În partea a doua, Vasluiul a avut prim planul și a gestionat foarte bine fiecare aruncare, iar apărarea a mers aproape ca un ceas elvețian, avându-l și pe Valentin Petrila în zi de grație, răsplătit cu aplauze la fiecare minge respinsă.

Gazdele au avut mai tot timpul reprizei a doua câte două-trei goluri avans, desprinderea la patru goluri producându-se abia cu zece minute înainte de fluierul final.

Ultimul minut al partidei a fost trăit în picioare de spectatori, care și-au aplaudat favoriții pentru încă o nouă victorie pe deplin meritată.

Astfel, vasluienii trec pe locul 7, cu două puncte peste CSM București și așteaptă cu un alt tonus primele două etape din retur, ce se vor disputa pe acest final de an.

CSM Vaslui: Valentin Petrila, Artsem Padasinau - Darius Dragon, Mihai Cotinghiu, Alexandru Ionescu, Gabriel Cumpănici 2, Andrei Popa 2, Bogdan Cîrchea 1, Dragoș Soare 3, Maksym Karamyshev 3, Silvian Amihăesi 4, Vlad Hușanu, Igor Krivokapic, Vladimir Carali 1, Florin Acatrinei 7, Răzvan Chiratcu. Antrenori: Gabriel Armanu și Bogdan Pralea. Maseur: Constantin Căldare.

Image