Vaslui, RO

11.51°C
Broken Clouds
Saturday
11.32°C / 14.15°C
Sunday
9.25°C / 21.27°C

CSM Vaslui rămâne fără victorie în Liga Zimbrilor

CSM Vaslui rămâne fără victorie în Liga Zimbrilor

CSM Vaslui a bifat a patra înfrângere din tot atâtea jocuri disputate în Liga Zimbrilor.

Deși au afirmat că vor scoate maximum de la următoarele patru partide, vasluienii au debutat cu stângul, pierzând meciul cu Minaur Baia Mare, scor 26-31 (14-17). Vasluienii au avut parte de o evoluție modestă, fără luciditate în ofensivă, în anumite momente cheie ale jocului. Gazdele au fost la conducere doar în startul partidei, pentru ca băimărenii să controleze jocul de la un capăt la altul.

În partea a doua, cele două echipe au mers aproape cap la cap, cu un plus de un gol pentru Minaur. Din păcate, înainte de ultimele zece minute, handbaliștii pregătiți de Gabriel Armanu au făcut o serie de erori în atac, iar în loc de 25-25 s-a făcut 24-31, astfel că vasluienii au fost nevoiți să recunoască lipsa de concentrare din anumite momente ale partidei, fiind învinși cu scorul de 26-31.

CSM Vaslui; Petrila Padasinau, Cioată- Dragon 5, Alex Ionescu, Cumpănici 1, A.Popa 2, Cîrchea, Soare 2, Karamyshev 5, Amihăesi 2, Hușana, Krivokapic 1, Carali 1, Vancea 3, Acatrinei 4. Antrenori: Gabriel Armanu și Bogdan Pralea.

Image