Cu patru handbaliști noi, CSM Vaslui atacă noul sezon al Ligii Zimbrilor cu gânduri și ambiții mari.
Astăzi, handbaliștii noștri s-au revăzut pentru prima dată în formulă aproape completă după vacanța de vară.
La reunirea lotului au fost prezente toate cele patru achiziții făcute de CSM Vaslui, interul stânga Vladyslav Kobzii, interul stânga Maxim Oancea, extrema stângă Rareș Păunică și pivotul Bogdan Păunescu.
Au lipsit în schimb, Răzvan Chiratcu, prezent la lotul de tineret, și portarul Artsem Padasinau, care mai are de rezolvat câteva aspecte legate de permisul de ședere.
De la echipă a plecat și Mihai Cotinghiu, iar de astăzi banca tehnică este acoperită de Bogdan Pralea, antrenor principal, și Sebastian Hagiu, antrenor secund.
Înainte de antrenament, lotul de handbal a fost vizitat de primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, viceprimarul Cătălin Mândru și o parte din Consiliul de Administrație al clubului, care au ținut neapărat să le adreseze băieților câteva vorbe de încurajare și să primească asigurări că vor avea condițiile necesare pentru a face performanță.
Lotul prezent la reunire:
Valentin Petrila, Eduard Cioatã (portari), Andrei Popa, Rareș Păunică (extreme stângã), Gabriel Cumpãnici, Vladyslav Kobzii, Maxim Oancea, Maksym Karamyshev (interi stânga), Vlad Hușanu, Silvian Amihãesi, (centri), Dragoș Soare, Vladimir Carali, Alexandru Ionescu, Bogdan Păunescu (pivoți), Florin Acatrinei, Andrei Ciurescu Manea (interi dreapta), Bogdan Cîrchea și Darius Dragon (extreme dreapta).