Pentru CSM Vaslui urmează o săptămână de foc, cu două meciuri importante.
Primul e miercuri, 15 februarie, în Cupă, cu CSM Alexandria, iar sâmbătă, revine în campionat cu o deplasare extrem de dificilă, la Suceava, de unde speră să scoată maximum.
„Urmează o săptămână foarte importantă pentru noi. Primul meci este cel de la Alexandria, din Cupa României, unde trebuie neapărat să câștigăm, apoi vine Suceava, unde mergem să câștigăm. Poate fi un meci de șase puncte”, a spus Bogdan Cîrchea.
Legat de jocul cu CSM București, handbalistul Vasluiului spune că startul partidei a făcut diferența, echipa sa trezindu-se condusă cu un avans de opt goluri după numai un sfert de oră.
„Am început destul de greoi. Cei din București au luat startul mult prea devreme, s-au distanțat repede. În primele 15 minute aveau deja vreo 8 goluri avans. Pe parcurs ne-a fost destul de greu să revenim. Am încercat, însă doar atât s-a putut. Știam că CSM București parcurge o perioadă foarte bună. E pe locul 4 în campionat și tinde să ocupe primele trei locuri. Ne așteptam să fie un meci de o asemenea manieră”, a completat Bogdan Cîrchea.
CSM Vaslui a coborât pe locul 12 în Liga Zimbrilor, cu 16 puncte, la egalitate, cu Politehnica Timișoara, ocupanta locului 11, care a obținut o victorie importantă, cu CSU Suceava, scor 37-31.