Vaslui, RO

24.23°C
Clear Sky
Wednesday
12.76°C / 24.57°C
Thursday
14.07°C / 24.56°C
Friday
14.84°C / 25.31°C

Armanu: ”Urmează meciurile grele pentru CSM Vaslui!”

Armanu: ”Urmează meciurile grele pentru CSM Vaslui!”

Gabriel Armanu consideră că diferența în meciul cu CSM Focșani s-a făcut în startul reprizei a doua, când CSM Vaslui i-a permis adversarei să marcheze 4-5 goluri mult prea ușor.

Tehnicianul consideră că nu are timp de justificare a jocului și trebuie să remedieze ce nu a fost bine până la partida cu U Cluj, de duminică, 3 aprilie.

”O primă repriză în care am jucat foarte bine, ne-am adaptat la tot ceea ce înseamnă handbal. La începutul reprizei a doua am pierdut câteva mingi, lucru ce le-a permis adversarilor să înscrie 4-5 goluri mult prea ușor. De acolo am avut o cursă de urmărire, însă nu i-am mai ajuns. Sperăm să îndreptăm lucrurile pe care nu le-am făcut așa cum ni le-am dorit pentru meciurile care urmează. Primul este cu U Cluj. O să fie meciuri grele. Vine și jocul din Cupă de la Cluj, apoi la Timișoara, avem iarăși meci acasă, cu CSM București, iar ultimul din acest sezon la Buzău. Nu e ușor, suntem în grafic, însă până la final de campionat ne-am propus să jucăm un handbal plăcut și să ne atingem obiectivul”, a spus Gabriel Armanu.

CSM Vaslui ocupă locul 9 în Liga Zimbrilor, cu 25 de puncte, fiind la doar trei puncte de locul 7 ocupat de CSU Suceava.

Image