CSM Vaslui a obținut cea mai clară victorie din acest sezon, în fața U Cluj, scor 38-27.
Antrenorul Gabriel Armanu consideră că experiența jucătorilor săi și-a spus cuvântul. Echipa sa a tratat cu maximă seriozitate adversarul, iar rezultatul este pe deplin meritat.
”Experiența și-a spus cuvântul. În momentul în care am tratat cu maximă seriozitate parte de finalizare și apărarea, atunci lucrurile au mers normal. Per total a fost o atmosferă frumoasă. Ne-a fost dor de atmosfera din sală după perioada aceasta de pauză, să luptăm, să muncim și să obținem o victorie frumoasă”, a spus Armanu.
CSM Vaslui a urcat pe locul 8, cu 28 de puncte, și speră să se mențină pe acest loc până la final de sezon.
”E un loc pentru care am muncit, îl merităm și sperăm să-l consolidăm până la sfârșitul campionatului, în cele trei etape care au mai rămas de disputat”, a completat antrenorul vasluienilor.
Miercuri, 6 aprilie, CSM Vaslui va reîntâlni U Cluj, în turul 2 al Cupei României. Meciul se dispută de la ora 18, în sala ”Horia Demian” de la Cluj, iar adversara va fi mult mai motivată față de meciul din campionat.
”Vor avea o dorință de a se revanșa. Sperăm să rămânem la fel de mobilizați și concentrați pentru a obține victoria”, a conchis Gabriel Armanu.