Junioarele III de la LPS Vaslui s-au impus în derby-ul grupei geografice, cu CSȘ Bacău, scor 31-17 (14-7), ajungând la a 11-a victorie din tot atâtea partide disputate.
Fetele antrenate de profesorul Gabriel Chirilă au făcut un meci perfect, în care totul a mers șnur. Portărița Daniela Stoleru a închis poarta în momentele cheie ale partidei, iar startul a fost unul cum nu se poate mai bine, existând o mobilizare exemplară în tabăra vasluiană. Cu o apărare bine pusă la punct, dar și cu Daria Eșanu în zi de grație, LPS Vaslui a obținut un succes confortabil, la care nici nu visa la o diferență așa de mare.
De remarcat numărul mare de spectatori prezenți la meci. Peste 200 de vasluieni au ținut să fie susținătorii junioarelor noastre, care au oferit o atmosferă superbă.
LPS Vaslui mai are de jucat în ultima etapă cu LPS Roman, în deplasare. Nemțencele au o singură victorie, iar formația vasluiană are nevoie de victorie, pentru a merge cu maxim de puncte în runda următorare, turneul Valoare.
LPS Vaslui / Alexandra Ionel, Daniela Stoleru, Sara Țiplea - Ștefania Calmuschi, Ștefania Petria, Patricia Ailenei 2, Georgiana Bălan, Daria Eșanu 13, Amalia Tunaru 6, Georgiana Zaharia 4, Maria Enache, Ioana Vartolomei 5, Amalia Mantea și Ștefania Spînache 1. Antrenor Gabriel Chirilă.
Cu acest joc, vasluiencele au trecut de borna celor 400 de goluri marcate, având o medie de 39 de goluri per meci.