Vaslui, RO

9.88°C
Overcast Clouds
Saturday
7.62°C / 19.72°C
Sunday
10.67°C / 20.98°C
Monday
10.14°C / 21.12°C

Viitorii fotbaliști ai Hușanei au sărbătorit ziua copilului pe stadion

Viitorii fotbaliști ai Hușanei au sărbătorit ziua copilului pe stadion

Agitație mare pe stadionul Municipal din Huși. Peste 100 de copii, însoțiți de părinți, frați și bunici s-au adunat pentru a marca Ziua Copilului în spiritul Hușanei.

Puștii, viitorii fotbaliști ai echipei pregătite de Florin Croitoru, au avut parte de surprize specifice copilăriei din partea conducătorilor clubului. Aceștia s-au bucurat în tribune, scandând numele Hușana. Apoi, au coborât în iarbă, unde au exersat cu mingea la o poartă formată din baloane alb-albastre, pentru ca răsplata să vină la final: un tort imens, în formă de teren de fotbal, a fost împărțit la toți copiii.

”Cu bani puțini, însă prin muncă și cu mult suflet, se pot realiza lucruri extraordinare. Noi, A.C.S Hușana, continuând lucrurile simple, am realizat în această seară,pe muncipalul hușean, o sărbătoare a copilăriei, o manifestare dedicată copiilor și juniorilor clubului nostru. Au fost prezenți peste 100 de copii, însoțiți de părinți, bunici,frați și surori. Am scandat cu toții numele echipei ce face cinste urbei noastre, fluturând flamura alb-albastră și ne-am promis că vom continua împreună... Hușana a devenit o stare de spirit!”, a scris pe pagina personală Cătălin Țocu, vicepreședintele Hușana Huși.

La rândul său, președintele clubului, Daniel Dobrea, se bucură de faptul că au răspuns invitației foarte mulți copii.
”Vă mulțumesc pentru încrederea și sprijinul pe care ni-l acordați, ceea ce este nu este decât o motivație pentru noi să continuăm și să facem lucrurile la un nivel înalt calitativ și cu profesionalism. Bucuria și emoția pe care le-am văzut în ochii copiilor semnifică faptul că ne-am atins scopul, acela de a aduce un licăr de speranță și încredere într-un viitor aici, alături de noi, ACS Hușana. Ziua Copilului trebuie să rămână un motiv de sărbătorire a celor mici, o zi în care întreaga lume să fie mai sensibilă, mai atentă și mai activă în ceea ce privește nevoile copiilor de pretutindeni. Doresc să cred că acest prim eveniment a deschis șirul unei lungi tradiții pe care suntem responsabili să o continuăm. Un oraș mic cu oameni mari!”, a conchis Daniel Dobrea.
 

husana5

husi1

husi2

husi3

 

Image