Vaslui, RO

12.86°C
Overcast Clouds
Thursday
9.89°C / 17.96°C
Friday
11.26°C / 19.12°C
Saturday
9.67°C / 18.68°C

Sporting Juniorul-Hușana, un meci al marilor orgolii!

Sporting Juniorul-Hușana, un meci al marilor orgolii!
 
 
Miercuri, 11 august, de la ora 17.30, este programat meciul dintre Sporting Juniorul Vaslui și Hușana Huși, contând pentru turul 2 național al Cupei României.
Hușana vine la Vaslui cu gândul de a merge mai departe în competiție. Prin vocea președintelui Daniel Dobrea, clubul hușean își respectă adversarul, însă obiectivul Hușanei este atingerea performanței din sezonul trecut, când a ajuns până în faza șaisprezecimilor Cupei.
"Un meci al marilor orgolii, dar tot timpul am avut respect pentru această echipa. Știu ce înseamnă să investești bani în fotbal, ce înseamnă să investești în niște copii. Într-adevăr, tot timpul între Huși și Vaslui a existat această luptă de orgoliu. Ne-am propus să câștigăm meciul de pe Municipalul vasluian pentru a atinge performanța de anul trecut”, a spus Dobrea.
Președintele Hușanei a vorbit și despre cel de-al doilea meci disputat în fața Ceahlăului, susținând că jocul echipei îi dă încredere în privința rezultatelor din noa ediție a ligii 3:
”A fost un joc frumos pentru acest nivel, cu patru goluri, încheiat cu victoria băieților noștri, care, împreună cu staff-ul tehnic, au pregătit foarte bine cantonamentul premergător sezonului de Liga a 3-a. Se pare că își doresc să ajungă acolo unde și-au propus. Noi nu putem decât să îi susținem pentru a ajunge cât mai sus în clasament și, de ce nu, în play-off".
Pentru Hușana, campania de transferări s-a încheiat și urmează să definitiveze contractele cu juniorii, pentru a alcătui echipa conform regulamentului FRF.
”În viitorul apropiat ne-am propus o întâlnire cu toți oamenii de afaceri care ne-au sprijinit și sperăm, cu ajutorul Primarului Municipiului Huși, să atragem și alți parteneri pentru a scăpa de problemele de ordin financiar cu care ne-am confruntat în sezonul precedent. Trebuie să le mulțumesc acestor copii minunați că au suportat cu greu situația creată. Nu știu dacă este cineva care ar putea să trăiască fără bani 6 luni de zile. Eu am tot respectul pentru ei și mă bucură enorm că sunt alături de ACS Hușana și în acest an competițional”, a conchis Daniel Dobrea.
Image