LPS Vaslui și Școala de Fotbal Pajura Huși s-au întâlnit în primul tur al Cupei României Under 19.
Peste 200 de spectatori au asistat la un meci cu mulți nervi și durități, un jucător al Vasluiului fiind nevoit să părăsească terenul, după ce s-a ales cu capul spart.
Partida a fost una echilibrată, cu o eliminare în tabăra hușenilor, nevoiți să joace în inferioritate aproape toată repriza a doua.
Vasluienii au deschis scorul, prin Florin Nistor, care a scăpat printre doi adversari, trimițând mingea pe lângă portar, în colțul din stânga.
Până la pauză, Pajura egalează dintr-un penalty, prin Răzvan Răpceanu. Golul egalizator a venit într-o perioadă în care gazdele erau în inferioritate, Hurdubaie fiind în afara terenului, unde primea îngrijiri medicale, după ce s-a ales cu capul spart.
În partea a doua, odată cu apropierea finalului de meci, oaspeții, în inferioritate, refuză jocul și trag de timp, în speranța că vor trimite jocul la loteria penalty-urilor.
N-a fost să fie! La ultima fază a partidei, vasluienii obțin un penalty, transformat de David Arhire, gol ce aduce calificarea echipei antrenate de profesorul Gabriel Pană în următorul tur al competiției.
De remarcat faptul că hușenii au acuzat arbitrajul, centralul Răzvan Negară fiind înjurat și apostrofat de un puști de la Pajura, imediat după terminarea meciului, acesta primind cartonaș roșu.

