Vaslui, RO

14.42°C
Overcast Clouds
Monday
10.2°C / 23.81°C
Tuesday
10.87°C / 23.8°C

Inter Traian Vaslui a fost finalistă la Cupa Unirii de la Iași

Inter Traian Vaslui a fost finalistă la Cupa Unirii de la Iași

Inter Traian Vaslui a terminat pe locul 2 turneul internațional de minifotbal, Cupa Unirii, eveniment organizat la Iași și ajuns la cea de a 15-a ediție.

Echipa vasluiană a pierdut finala mare cu Belfoot Iași, scor 0-4, după un meci destul de echilibrat.

Câștigătoarea competiției s-a desprins pe tabelă abia în ultimele minute ale finalei.

Inter Traian a câștigat grupa D, după ce s-a impus cu scorul de 4-2 în  fața AMN CS Piatra Neamț și cu scorul de 3-2 în fața Sporting Iași, medaliata cu bronz de la actuala ediție.

În schimb, vasluienii, care au odihnit o mare parte dintre titulari, au pierdut la limită, scor 0-1, meciul cu Phinia.

În optimi, Inter Traian a trecut cu 3-2 de colega de competiție județeană, ACS Ivacec Vaslui, iar în sferturi a învins pe MFC-FAF, cu scorul de 2-0.

În semifinale, formația vasluiană a dat de deținătoarea trofeului, Old Boys București, pe care a învins-o la loteria penalty-urilor, scor 2-1, după ce la finalul timpului regulamentar scorul a fost 1-1.

Inter Traian a mai obținut și două trofee individuale. Vlad Mocanu a primit premiul pentru cel mai tehnic jucător al turneului, iar Narcis Morariu a fost declarat cel mai bun portar al competiției. Aprecieri a mai primit și jucătorul Ionuț Munteanu, care a fost la mare luptă cu Vlăduț Mocanu la titlul de cel mai tehnic jucător al turneului.

vlad portar

Lotul Inter Traian Vaslui / Portari: Narcis Morariu, Iacob Bogdan.

Jucători de câmp: Bîrsan Marius, Cristian Sonea, Andrușca Octav, Ilie Marius, Munteanu Ionut, Teodor Fanache, Vlad Mocanu, Florin Burghele și Vicențiu Boicu.

Staff: Sîrbu Vlad, Remus Mustățea, Gandore Andrei și Bogdan Gheorghiță.

„În această lună împlinim 25 de ani de la înființare, iar acest trofeu și locul 2 obținut la Cupa Unirii este cel mai important rezultat din istoria clubului. Până în acest an, cel mai important rezultat obtinut de un club vasluian la Cupa Unirii Iași era un sfert de finală. Am fost surpriza turneului internațional și am reușit să ducem numele Vaslui pe cele mai înalte trepte. Felicitări, tuturor celor care au contribuit la această performanță”, a spus Bogdan Gheorghiță.

inter

La turneul desfășurat la Complexul Magic (Magic Stadium și Arena Magic Heineken) din Tudor Vladimirescu au participat 28 de echipe, 3 dintre acestea fiind din Anglia: FC Lions Luton, Corby Delta Tulcea și MK Argeș.

De asemenea, au fost prezente la competiție 3 echipe militare, Lupii Negri, Gemina Cluj și Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu Constanța.

Europa a avut 6 arbitri la Campionatul Mondial din Emiratele Arabe Unite, iar doi dintre ei au fost prezenți la Cupa Unirii (Mod Istvan și Cezar Ionescu).

trofeu

 

Image