Vaslui, RO

0.62°C
Broken Clouds
Friday
-3.46°C / 1.14°C
Saturday
-3.67°C / -0.09°C
Sunday
-1.95°C / 3.64°C

Grupa 2010 de la LPS Vaslui, locul 6 la un turneu din Brașov!

Grupa 2010 de la LPS Vaslui, locul 6 la un turneu din Brașov!

Grupa 2010 a Liceului cu Program Sportiv (LPS) Vaslui s-a clasat pe locul 6 la un turneu amical de la Brașov, obținând trei victorii, două remize și o înfrângere.

La competiție au concurat 18 echipe, iar în faza grupelor, puștii vasluieni au câștigat cu CSO Plopeni, scor 5-0, Junior Satu Mare, scor 5-0, și au remizat, scor 2-2, cu Farul Constanța.

În optimi, LPS Vaslui a pierdut disputa cu ACS Kids Tâmpa Brașov, scor 1-3. În jocurile de clasament (5-8), Grupa pregătită de Ionuț Chiochiu a câștigat cu Aripile Bacău (scor 3-1) și a terminat la egalitate (2-2), cu FC STAR Bacău, însă a pierdut la lovituri de departajare.

"Regret că nu am reușit să-i scot din starea de emotivitate dinaintea optimilor. Doar lipsa încrederii și respectul prea mare acordat adversarului, au dus la un joc așa de modest. Pe viitor sperăm să fim mult mai puternici în asemenea momente. Felicitări copiilor pentru efortul depus și îmi doresc ca pe viitor să remediem greșelile din jocurile eliminatorii”, a spus Ionuț Chiochiu, antrenorul grupei 2010 de la LPS Vaslui.

Lotul este format din Eduard Alexa, Robert Tătaru, Robert Arsenie, Comsin Postu, Albert Pricop, Darius Nedelea, Eduard Obreja, Denis Coropcianu, Mateo Lazăr, Alex Benchia, Remus Păduraru, Darius Acatrinei, robert Steriean, Iustin Codreanu și David Banu.

Image