Clubul Steaua anunță transferul atacantului Dragoș Huiban, originar din Bârlad.
Acesta a semnat contractul cu roș-albaștrii în prezența managerului echipei de fotbal, George Ogăraru.
”Pentru mine, acest transfer este o realizare. Indiferent de liga în care joacă acest club, sunt foarte mândru că mă aflu aici și sper, împreună cu toată familia Steaua, să ducem echipa în eșalonul doi, în primul rând, și mai departe în primul eșalon. Sper ca suporterii să ne susțină și să ne înțeleagă că noi vrem să facem tot posibilul să promovăm și cu siguranță vom reuși. Am avut și alte oferte, însă am venit aici cu inima deschisă, datorită clubului și a proiectului care este aici, și, nu în ultimul rând, a grupului de jucători și a antrenorilor, pe care îi cunosc cu toții, știu că sunt profesioniști, știu ce valoare au și cu siguranță vrem să ne îndeplinim obiectiv. Postul meu favorit este de al doilea vârf, însă depinde și de sistem, de dinamica din timpul jocului. Pot juca pe mai multe poziții, pe toate cele trei din atac fără probleme”, a declarat Dragoș Huiban, după semnarea contractului cu Steaua.
În vârstă de 30 de ani, Dragoș Huiban este un fost internațional de juniori al României și a trecut pe la echipe precum Sepsi, Gloria Buzău, ASA Târgu Mureș sau Sportul Snagov.


