Vaslui, RO

10.91°C
Overcast Clouds
Tuesday
6.44°C / 10.67°C
Wednesday
3.3°C / 12.23°C
Thursday
4.57°C / 16.04°C

Etape decisive pentru LPS Vaslui la Under 19

Etape decisive pentru LPS Vaslui la Under 19

LPS Vaslui mai are de disputat încă trei meciuri din sezonul regular în Campionatul Național de Fotbal, Under 19.

Echipa antrenată de profesorul Gabriel Pană este obligată să câștige toate cele trei partide.

Startul miniseriei va fi dat sâmbătă, 15 octombrie, la ora 12, pe teren propriu, cu CSȘ Unirea Iași. Adversara se află la un punct în spatele vasluienilor, dar cu un meci mai mult disputat.

Etapa trecută, ieșenii au remizat, scor 2-2, cu LPS Suceava. De altfel, sucevenii sunt singurii adversari care i-au învins pe cei de la LPS Vaslui.

Urmează meciul din deplasare, cu ocupanta locului secund, Juniorul Suceava, iar în ultima etapă formația vasluiană va evolua acasă, cu liderul la zi, Școala de Fotbal Pajura Huși.

LPS Vaslui ocupă locul 4, cu 12 puncte, la șase puncte distanță de Pajura Huși. Primele patru echipe vor merge în play-off, unde vor lupta pentru calificarea în șaisprezecimi.

Image