Vaslui, RO

25.88°C
Overcast Clouds
Thursday
9.53°C / 17.11°C
Friday
11.97°C / 19.59°C

Comstar Vaslui este campioană la jumătate de sezon

Comstar Vaslui este campioană la jumătate de sezon

Comstar Vaslui a câștigat turul ligii 4, sezonul 2023-2024.

Formația antrenată de Costinel Botez a debutat cu dreptul în acest an, câștigând primul meci oficial, scor 4-1, cu Sporting Juniorul Vaslui. Partida a contat pentru ultima etapă a primei părți de campionat.

Astfel, Comstar păstrează distanța de șapte puncte față de locul 2, ocupat de CSO Negrești, care a câștigat în ultima rundă, scor 3-0, în deplasare, la Gârceni.

Comstar Vaslui totalizează 31 de puncte și rămâne principala favorită la câștigarea titlului județean, fiind echipa neînvinsă din acest sezon, cu 10 victorii și o remiză.

Echipa de pe locul 3, Sporting Banca, a remizat acasă, scor 0-0, cu Vitis Șuletea.

La egalitate s-a încheiat și derby de Munteni, scor 3-3, între Victoria Muntenii de Jos și Flacăra Muntenii de Sus.

Scorul ultimei etape a fost înregistrat la Vulturești, unde echipa din localitate s-a impus cu scorul de 9-2 în fața Speranței Drânceni.

De asemenea, Viitorul Rebricea a câștigat în fața echipei Viitorul Văleni, scor 4-1.

Image