Vaslui, RO

12.53°C
Overcast Clouds
Tuesday
5.16°C / 11.48°C
Wednesday
3.32°C / 12.54°C
Thursday
4.38°C / 15.7°C

Ciobotaru/ ”Indiferent de adversar, dorim să câștigăm!”

Ciobotaru/ ”Indiferent de adversar, dorim să câștigăm!”

Mâine, de la ora 15.00, stadionul Municipal găzduiește partida dintre Sporting Juniorul Vaslui și Bradu Borca, contând pentru etapa a 13-a, a ligii 3.

Meciul este considerat de vasluieni destul de dificil, chiar dacă adversarii sunt pe penultimul loc în seria 1. Deși nu au destulă experiență competițională, galben-verzii speră să lege victoriile între ele.

Sporting Juniorul Vaslui are moralul bun, după victoria, scor 1-0, de la Huși.

”Meciul cu Borca va fi la fel ca celelalte jocuri. Intrăm pe teren pentru a lua toate punctele. Ne gândim doar la victorie”, a spus Marian Ciobotaru.
În acest an, Sporting Juniorul este neînvinsă în campionat, având o remiză, 0-0, cu Șomuz Fălticeni, și o victorie, 1-0, cu Hușana:
”Suntem un grup unit, avem un lot de jucători tineri și dornici de afirmare. Ne dorim la fiecare meci să câștigăm. Deși nu avem experiența pe care o au echipele adverse, ne bazăm pe talent și dorința de învingători. Totul depinde numai de noi”.
Partida va fi arbitrată de o brigadă din Ploiești, avându-l la centru pe Alin Gheorghe, ajutat la cele două linii de Gabriel Enache și Bogdan Ciocoiu.
Observatori sunt botoșănenii Gabriel Mihail Tănasă și Valentin Luca. 
Image