Sporting JR Vaslui a remizat, scor 1-1, cu Șomuz Fălticeni. Este a treia remiză cu formația suceveană din acest sezon, cu același scor, 1-1.
De această dată, vasluienii au dominat partida și-au creat numeroase ocazii, însă au avut ghinion. Prima repriză a fost presărată cu multe mingi jucate la sacrificiu de fotbaliștii ambelor echipe. Mai șifonați au fost oaspeții, Alexandru Pitic părăsind terenul accidentat, iar ulterior a fost dus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vaslui.
Din păcate, Fălticeniul este echipa care a deschis scorul, Vasile Dănilă profitând de o bâlbâială în careul vasluienilor, băgând mingea în poartă (min.12). După deschiderea scorului, gazdele au preluat inițiativa și au alergat după egalare, în timp de adversarii țipau la fiecare contact sportiv, mimând fotbalul. Înainte de fluierul final, autorul golului a fost eliminat, după ce a primit al doilea galben.
În partea a doua, cu mici excepții, s-a jucat la o singură poartă, oaspeții încercând să țină mingea la mijlocul terenului. Au venit și inerentele trageri de timp, Fălticeniul oferind o propagandă proastă sportului rege, devenind fan antifotbal.
Poate cea mai penibilă fază a aparținut portarului Puianu, care a țipat ca mușcat de șarpe, deși Vali Hagiu nu l-a atins. Însă, acesta a reușit să-l impresioneze pe centralul Florin Sava, sentimentalist la asemenea faze, arătându-i jucătorului vasluian cartonașul galben.
Golul egalizator a fost marcat de Octavian Cracea, în minutul 64, iar Hagiu putea să aducă victoria vasluienilor, însă a fost neinspirat în fața porții, făcându-l mare pe portarul advers.
Cu acest rezultat, Sporting JR Vaslui se menține pe locul 3 în play-out, cu 29 de puncte, iar în ultima etapă a turului va întâlni pe Știința Miroslva, în deplasare.

