Vaslui, RO

25.88°C
Overcast Clouds
Wednesday
8.82°C / 16.51°C
Thursday
9.53°C / 17.11°C
Friday
11.97°C / 19.59°C

Un deceniu de la cea mai importantă victorie din fotbalul vasluian

Un deceniu de la cea mai importantă victorie din fotbalul vasluian

Au trecut 10 ani de la cea mai importantă victorie din fotbalul vasluian. Este vorba despre succesul lui FC Vaslui în fața lui Sporting Lisabona, scor 1-0, din grupele Europa League.

Meciul s-a disputat la Piatra Neamț, pe 3 noiembrie 2011, iar victoria istorică a fost pecetluită de moldoveanul Denis Zmeu.

Cu 6 absenţi importanţi, Viorel Hizo a avut o misiune extrem de grea în faţa ocupantei locului 3 de la acea vreme din Portugalia.

Vasluienii au început excelent şi au pus presiune în mod constant pe careul lusitanilor. Încercările lor au dat roade în minutul 30, cînd Zmeu a trimis în poartă după o centrare de la colţ, profitînd şi de nesiguranţa fundaşilor lui Sporting. Yero Bello a avut şansa de a dubla avantajul gazdelor în ultimul minut al minutelor de prelungire, dar nu a reuşit să reia spre poartă din 8 metri.

Sezonul 2010-2011 avea să fie unul istoric pentru FC Vaslui. În 2010, finanțatorul echipei, Adrian Porumboiu, dă o lovitură de imagine și îl aduce pe bancă pe fostul antrenor al lui Real Madrid, Juan Lopez Caro, care după doar 10 etape este demis din cauza unui scandal imens între patron și tehnicianul spaniol.

Totuși, după readucerea lui Hizo pe bancă, Vasluiul termină pe 3 și beneficiază pentru prima oară de preliminariile UEFA Champions League.

În turul trei al celei mai râvnite competiții europene, Vasluiul pică cu FC Twente, cu care pierde din nou „la mustață” cu 0-2 la general și cade în play-offul Europa League. Pentru prima oara după patru ani de așteptare la poarta Europa League, Vasluiul trece cu un 2-1 la general de Sparta Praga și intră în grupe.

„Galben-verzii” pică cu adversari de Champions League în grupe: Lazio Roma, Sporting Lisabona și FC Zurich. După două rezultate remarcabile 2-2 cu Lazio pe Stadio Olimpico și 2-2 cu Zurich în Piatra Neamț, vine și primul eșec contra lui Sporting, 0-2.

Pe 3 noiembrie 2011, Denis Zmeu marchează golul carierei împotriva lui Sporting și aduce prima victorie din istoria clubului în grupele unei competiții europene, scor 1-0. A urmat un 0-0 cu Lazio și o înfrângere la Zurich cu 2-0, dar Vasluiul a terminat pe un onorabil loc 3, pierzând în ultimul meci șansa de a se califica în fazele eliminatorii din primăvara europeană.

zmeu

Vaslui - Sporting 1-0

Vaslui: 12.Cerniauskas, 3.Papp, 5.Zmeu, 7.Neagu, 9.Yero Bello, 10.Adailton(C), 11.Milisavljevic, 18.Sanmartean, 20.Milanov, 23.Pavlovic, 26.Farkas

Rezerve: 22.Puia, 8.Gheorghiu, 21.Balaur, 30.Raul Costin, 77.Jovanovic, 85.Gladstone, 88.Buhaescu

Sporting: 12.Marcelo, 2.Alberto Rodriguez, 3.Daniel Carrico(C), 6.Evaldo, 7.Bozhinov, 8.Schaars, 11.Diego Capel, 14.Matias Fernandez, 18.Carrillo, 21.Rinaudo, 25.Bruno Pereirinha

Rezerve: 16.Thiago, 5.Onyewu, 9.Ricky van Wolfswinkel, 26.Andre Santos, 28.Andre Martins, 33.Diego Ruboi, 47.Joao Pereira.

bucurie

 

Image