Vaslui, RO

6.99°C
Broken Clouds
Sunday
6.5°C / 10.94°C
Monday
4.5°C / 13.61°C
Tuesday
6.89°C / 14.6°C

”Trebuie să arătăm că nu am ajuns degeaba aici!”

”Trebuie să arătăm că nu am ajuns degeaba aici!”

Denis Păuc este fotbalistul care a contribuit la punctul calificării de la Bârlad. Cu două reușite, vasluianul este unul dintre golgheterii echipei.

Acesta așteaptă cu nerăbdare partida cu Rapid București, pe care o consideră drept cea mai importantă din cariera de junior.

”Meciul cu Rapid e cel mai important din cariera mea de fotbalist la LPS Vaslui. E un meci în care trebuie să arătăm că nu am ajuns degeaba aici. Trebuie să dăm totul pe teren încă de la primul minut și până la ultimul. Jucăm cu o echipă foarte bună, care provine de la o academie cu tradiție în fotbalul românesc. Important e să jucăm cât mai bine și să câștigăm. E un meci cu care te întâlnești rar la nivel de Under 19”, a spus Denis.

Fotbalistul pregătit de Gabriel Pană visează să ajungă în prima ligă din România:

”Până atunci sper să joc în liga 3, iar cu timpul să fac pasul către liga 2, apoi în prima ligă. Viitorul meu e tot în fotbal. E o pasiune pe care o am încă de mic”.

Denis Păuc a început abc-ul fotbalului pe maidanul din satul natal, a ajuns imediat în echipa școlii, unde a fost descoperit de profesorul Pană și adus la LPS Vaslui.

Practică fotbal la nivel de performanță de mai bine de șase ani, iar când nu este pe teren, gândul îi este tot la sportul rege, fiind un bun jucător FIFA pe consolă.

Image