Vaslui, RO

5.44°C
Broken Clouds
Thursday
3.48°C / 8.48°C
Friday
3.63°C / 10.18°C
Saturday
5.04°C / 10.78°C

Prima fotografie cu Solomon, după ce a văzut moartea cu ochii în timpul jocului de Cupă, cu Miroslava

Prima fotografie cu Solomon, după ce a văzut moartea cu ochii în timpul jocului de Cupă, cu Miroslava

La câteva ore de la accidentarea gravă suferită la meciul de Cupa României, cu Știința Miroslava, Cătălin Solomon a ținut să-i liniștească pe suporterii hușeni. Fotbalistul se simte bine și a fost externat, fiind acasă sub tratament.

Cătălin a precizat că este un pic zdrucinat după lovitura încasată și are nevoie de câteva zile de pauză.

El a fost preluat de echipajul de pe ambulanță și transferat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde a făcut mai multe investigații medicale. după care a fost readus la Spitalul Municipal din Huși, unde a stat până astăzi sub supraveghere medicală.

”Vrea să spun că mă simt bine și sunt în afara oricărui pericol. Am un hematom de la lovitură. În rest, mă simt bine. Acum am nevoie de pauză, fiindcă sunt un pic zdrucinat. Le mulțumesc suporterilor, care m-au susținut și m-au încurajat atât la stadion, cât și prin mesajele transmise după accidentare. Mulțumesc oamenilor de pe ambulanță, echipajul medical, care au fost foarte atenți și-au luat imediat măsurile cele mai bune, pentru ca viața să nu îmi fie pusă în pericol. Voi reveni și mai puternic pe teren”, a transmis Cătălin Solomon.

Image