Vaslui, RO

8.53°C
Scattered Clouds
Sunday
7.03°C / 11.02°C
Monday
6.34°C / 12.77°C

Marius Niculae, impresionat de puștii de la Școala „Mihai Eminescu” Vaslui

Marius Niculae, impresionat de puștii de la Școala „Mihai Eminescu” Vaslui

Fost fotbalist la FC Vaslui, Marius Niculae, a acceptat să se fotografieze de puștii de la Școala „Mihai Eminescu” Vaslui, participanți la turneul național al Cupei Tymbark Junior, parte integrantă a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – fotbal, Under 10.

Acesta i-a felicitat pe copii pentru performanța obținută, clasându-se pe locul 6 la nivel național la această categorie de vârstă.

El le-a povestit că în sezonul 2012-2013 a trăit o experiență frumoasă la Vaslui, unde a îmbrăcat de 19 ori tricoul galben-verde, marcând 11 goluri.

Fostul tricolor le-a urat mult succes picilor din Vaslui și să ajungă în fotbalul de performanță.

fotbalscoalasase

Ghinionista fazei naționale!

Școala „Mihai Eminescu” Vaslui a fost la un pas de a fi în careul de ași, însă a avut ghinion în faza grupelor, unde a obținut două remize, cu același scor 1-1, cu Școala „Anghel Saligny” Focșani și Colegiul Național „Onisifor Ghibu” Oradea, pierzând cu scorul de 3-6 cu Colegiul „Ferdinand I” Măneciu, Prahova.

În jocurile de clasament, vasluienii au trecut de Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad, scor 1-0, și au reîntâlnit echipa Colegiului „Ferdinand I” Măneciu, Prahova, fiind învinși din nou, terminând competiția pe locul 6.

„Este o performanță notabilă pentru școala noastră. A fost o experiență unică pentru acești minunați copii. Au avut ocazia să vadă un meci de liga 1, între FCSB și Rapid București, au fost pe o arenă impunătoare, cum e cea din Giulești, iar rezultatele sunt bune, deși putem fi considerați ghionioniștii competiției. La meciul cu Focșani am fost egalați pe final, iar cu Oradea am scăpat victoria după ce ne-am băgat singuri mingea în poarta, adversara neavând niciun șut pe poartă.

La meciul cu Măneciu am rămas fără portar, după ce s-a accidentat. Însă, copiii merită toate felicitările”, a spus profesorul Vasile Lupu, de la Școala „Mihai Eminescu” Vaslui.

Echipa a fost formată din Albert Gabriel Hurdubae, David George Hordilă, Ilan Andrei Rebegea, Cezar Iustin Moraru, Fabian David Bițu, Matei Gabriel Ciobanu, Bogdan Mihai Chirica, Tudor Andrei Racoviță, Rareș Șerban Damian, Kevin Teodor Cebuc și Iustin Darie.

tymbark

fotbaltymbark

Image