Multipla campioană olimpică Andreea Răducan a revenit, luni, acasă, în mijlocul elevilor de la Școala „Alexandra Nechita”, unde a participat la proiectul educațional „Wings of Change – o zi dedicată sustenabilității, creativității și inteligenței emoționale”, organizat în parteneriat cu Fundația ONOR.
Întâlnirea a avut mai degrabă atmosfera unui dialog sincer decât a unei simple prezentări. Originară din județul Vaslui, fosta mare gimnastă a vorbit deschis despre drumul său, despre începuturile într-un oraș mic și despre felul în care ambiția poate depăși orice limitare de context.
„Mă întorc cu drag de fiecare dată acasă și simt că am o datorie de a da ceva înapoi comunității din care am plecat”, le-a spus copiilor sportiva, subliniind că experiențele personale pot deveni repere pentru generațiile tinere.
Discursul său a fost centrat pe valori fundamentale: muncă, perseverență și determinare. Răducan le-a transmis elevilor că talentul nu este suficient în lipsa disciplinei și a unui scop clar, dar și că originea nu trebuie percepută ca un obstacol.
„Chiar dacă pornim dintr-un oraș mic, putem reuși dacă știm ce ne dorim și suntem dispuși să muncim pentru visul nostru”, a punctat ea, insistând asupra importanței oamenilor potriviți – profesori și mentori – în dezvoltarea unui copil.
Un alt mesaj puternic a vizat echilibrul dintre sprijinul familial și cel educațional. Fosta campioană a vorbit despre necesitatea unei colaborări reale între părinți și profesori, considerând că doar printr-un astfel de parteneriat copiii pot evolua armonios.
„Părinții și profesorii trebuie să facă echipă. Copiii au nevoie de susținere, de încurajare și de libertatea de a descoperi, nu de constrângeri”, a explicat Răducan, adăugând că fiecare copil are propriul ritm și propriul talent.
În același registru motivațional, gimnasta le-a vorbit elevilor și despre eșecuri, pe care le-a definit drept pași necesari în procesul de formare. Greșelile, spune ea, nu trebuie evitate cu orice preț, ci înțelese și transformate în lecții.
Evenimentul de la Vaslui a fost, astfel, mai mult decât o întâlnire cu o fostă mare sportivă – a fost o lecție despre încredere, răbdare și curaj, livrată direct de un model autentic pentru tânăra generație.

