Clubul de Șah GAMBIT Huși a organizat în Sala Polivalentă din locitatea Stănilești Turneul de Șah “Cupa Stănilești”.
Turneul face parte din activitățile cuprinse în proiectul ”Șah – sportul minții pentru toți copiii din județul Vaslui”, finanțat prin Programul județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților non-profit de interes local pentru anul 2021, domeniul ”Sport”.
Au participat un număr de 90 copii din județul Vaslui. Turneul s-a defășurat în sistem elvețian pe 5 categorii: copii sub 10 ani, sub 12 ani, sub 14 ani, sub 18 ani și Fete, pe parcursul a 7 runde. Câștigătorii la fiecare categorie au fost premiați cu materiale sportive necesare pentru a continua să practice sportul minții (ceasuri șah, cupe și medalii).
”Proiectul vine în sprijinul tuturor copiilor din județul Vaslui care doresc să învete „sportul minții”- șahul, să participe la turnee și să caștige competiții. Este un proiect frumos destinat în special copiilor din județul Vaslui și de care vor beneficia un număr de aproximativ 200 copii”, a declarat Marius Ursan, inițiatorul proiectului și organizatorul turneului.