Vaslui, RO

16.02°C
Overcast Clouds
Sunday
5.26°C / 13.82°C
Monday
1.08°C / 7.22°C
Tuesday
-1.99°C / 3.69°C

Vestea așteptată de vasluieni: Încep lucrările la bazinul olimpic

Vestea așteptată de vasluieni: Încep lucrările la bazinul olimpic

Primarul Vasluiului, Vasile Pavăl, anunță că încep lucrările la bazinul olimpic de înot.

„Vin cu o veste excelentă și mult așteptată. Într-o săptămână, maxim 10 zile, vom pune piatra de temelie la bazinul olimpic de înot, care va fi construit prin Compania Națională de Investiții. Sper ca termenul prevăzut în proiect, de 22 de luni, să fie respectat, astfel încât să ne bucurăm cât mai repede de noua investiție atât de necesară pentru sportul de masă și cel de performanță”, a spus primarul Vasile Pavăl.

Obiectivul va avea trei bazine de înot. Un bazin de 50x25 m pentru concursuri internaționale, un bazin de 25x12,5 m pentru antrenamente, dar și un bazin de 25x12,5 m pentru copii, precum și toate spațiile anexe necesare. În timpul competițiilor sportive, în clădire se vor putea afla simultan 1.127 de persoane. 

Ministerul Dezvoltării anunță că „în vederea producerii energiei din surse regenerabile, a fost prevăzut un sistem de 126 panouri solare cu câte 30 de tuburi vidate montate pe o structură metalică în parcare, pentru a nu încărca acoperişul. De asemenea, se va instala un sistem de generare a energiei electrice cu panouri solare fotovoltaice, inclusiv stocare în baterii, pentru consumul propriu al clădirii".

Valoarea totală a proiectului este de 16,5 milioane de euro.

Image