În luna martie, la Vaslui se vor stabili campionii naționali la șah, competiție dedicată veteranilor.
Sunt așteptați șahiști trecuți de 50 de ani, respectiv 65 de ani, care se vor duela atât la masculin, cât și la feminin, la șah clasic, rapid, dezlegări și blitz.
Campionatele Naționale de șah pentru veterani vor avea loc la clubul Prietenia, între 11 și 17 martie, și sunt organizate de CS Sergentul Vaslui și Federația Română de șah. Fondul de premiere este de 6.000 lei.
„Va fi o onoare şi o mare plăcere pentru mine, dar şi pentru vasluieni să se afle printre personalităţi deosebite ale şahului românesc. Vor participa Maeştri internaţionali, Maeştri FIDE, Maeştri naţionali, foşti şi actuali Campioni naţionali. Mulți dintre ei au făcut istorie în șahul românesc și încă mai pot s-o facă. Ei au cunoscut personalități - adevărate legende - și le place să-și amintească împrejurările la un şah şi o cafea. Tare aş vrea ca şi anul acesta să ne putem revedea sănătoşi şi plini de viaţă. Mai avem de transmis ştafeta tinerelor generaţii care pot şi trebuie să înveţe din experienţa vârstnicilor”, a spus Constantin Grosu, președintele CS Sergentul Vaslui.
La ediţia de la Vaslui a Campionatului Naţional de Şah pentru Veterani, Vasluiul are de apărat două Titluri de Campion naţional la Şah clasic şi Şah rapid şi un Titlu de Vicecampion naţional la Blitz - toate dobândite la Techirghiol, în anul 2022, de "Sergentul" Aurelian Ciobanu - Maestru naţional.