Vasluienii au cerut autorităților locale să investească în terenuri de sport.
În urma procesului de evaluare a proiectelor cu bugetare participativă, pe primele două locuri se regăsesc cele din domeniul sport.
Cele mai multe voturi a primit proiectul de construire a unui teren de padbol, cu 87 de voturi strânse.
Urmează proiectului construire terenuri de streetball, cu 56 voturi.
„Aflat în primul an de implementare, procesul de bugetare participativă a fost unul atent urmărit atât de cetățeni, cât și de mass media locale, motiv pentru care mulțumim tuturor celor care au contribuit la diseminarea informațiilor transmise de instituția noastră. Felicităm inițiatorii celor 5 proiecte și rugăm vasluienii să pregătească din timp proiectele pentru sesiunea de bugetare participativă a anului 2025!”, au precizat reprezentanții Primăriei Vaslui.
Urmează o perioadă de activități premergătoare realizării efective a proiectelor, realizarea documentațiilor necesare, conform actelor normative în vigoare, care se vor finaliza cu transpunerea în teren a acestora.