Vaslui, RO

6.47°C
SP_WEATHER_HEAVY_INTENSITY_RAIN
Monday
1.13°C / 6.08°C
Tuesday
-1.84°C / 3.85°C
Wednesday
-0.6°C / 7.47°C

Vasluiul în Proiectul Naţional "Şah în școală"

Vasluiul în Proiectul Naţional "Şah în școală"

Şcoala ”Vasile Alecsandri” Vaslui a găzduit, sâmbătă 12 martie 2022, o nouă etapă din Proiectul Naţional ”Şah în Şcoală”, coordonat de prof. Vlad Ungureanu.

La deschidere au participat reprezentanţi ai ISJ Vaslui, ai DJST Vaslui, cadre didactice din şcolile vasluiene, cât şi din localităţile limitrofe.

Pe lângă discuții legate de prezentarea regulamentului de desfășurare a jocului de șah, inițiatorii proiectului au organizat și un turneu, la care au participat 68 de elevi din județ, la sfârşitul căruia toţi participanţii au primit diplome, manuale de şah, iar cei mai merituoşi au primit şi medalii oferite de DJST Vaslui, unul din partenerii acestei activităţi.

”Pe chipurile copiilor se putea vedea emoţia, bucuria, satisfacţia unei reuşite, dar şi nerăbdarea unei noi întâlniri ce va fi programată cât de curând, atât pentru ei cât şi pentru prietenii şi colegii lor din şcolile judeţului. Mulţumiri speciale adresez domnului prof Eduard Ursu, inspector şcolar, domnului Virgil Gherguţ, consilier sport DJST, domnului prof. Lică Prisecaru şi doamnei prof. Mirela Bondrea de la Şcoala „Elisabeta Polihroniade”, cât şi doamnei Cecilia Ghenghea, prof Şcoala „Adrian Porumboiu”. Mulţumiri şi domnului Dan Deliu, prof. Şcoala „Vasile Alecsandri” şi totodată mulţumiri lui Cătălin Baban, cel care a asigurat arbitrajul cometiţiei”, a precizat Constantin Grosu, unul dintre dascălii implicați în proiect.

Image