O fostă baschetbalistă de performanță a venit la Vaslui unde a înființat un club privat, Sporting Tigers.
Este vorba despre Florentina Grigoraș, care a jucat multe sezoane în Liga Națională, la Phoenix Galați.
Fosta jucătoare de performanță are la antrenament peste 70 de practicanți de baschet, cu vârsta cuprinsă între 5 și16 ani, băieți și fete, iar clubul este afiliat la Federația Română de Baschet.
”Am ales baschet la Vaslui pentru că am făcut atâția ani și doresc a pune Vasluiul pe harta baschetului românesc. Este un oraș cu foarte mulți copii care doresc să practice acest sport, dar nu a fost popularizat îndeajuns la nivel local. Am deschis clubul împreună cu prietenul meu, care este antrenor la secția de fotbal, și am dorit să popularizăm acest sport așa cum este și în alte orașe, eu fiind din Galați și stabilindu-ne aici la Vaslui”, a spus Florentina Grigoraș.
În acest an, clubul Sporting Tigers Vaslui va participa la o competiție consacrată în România, unde și-au anunțat prezența peste 150 de echipe.
”La Costinești se va desfășura la vară un festival de babybaschet, unde timp de o săptămână vor concura peste 150 de echipe din țară. Practic, aici vor fi prezente cele mai bune cluburi de la nivel național. Sperăm să facem o figură frumoasă”, a completat antrenoarea.
Tot în acest an. Sporting Tigers va participa la campionatele regionale și naționale de baschet.
”Așteptăm toți copiii pasionați și dornici de a învăța tainele sportului de sub panou alături de noi”, a conchis Florentina Grigoraș, coordonatoarea secției de baschet a clubului Sporting Tigers Vaslui.