Vaslui, RO

2.26°C
Clear Sky
Monday
-2.16°C / 0.46°C
Tuesday
-3.39°C / 0.82°C

Ultima competiție oficială organizată de Constantin Grosu

Ultima competiție oficială organizată de Constantin Grosu

Într-o postare pe pagina personală de facebook, Constantin Grosu, președintele CS Sergentul Vaslui, a anunțat că se retrage din activitatea de organizare a competițiilor de șah.

Acesta a precizat că ultimul turneul inițiat și ajuns la cea de-a 15-a ediție a fost Cupa „Podul Înalt”, la care au participat peste 50 de șahiști din Vaslui, Iași, Neamț, Botoșani și Buzău.

„A fost ultima activitate din numeroasele proiecte pe care le-am derulat din 1997 şi până în prezent cu sute, chiar mii de elevi ce au frecventat Cercul de şah al Palatul Copiilor Vaslui. Mulţumesc elevilor care au desluşit tainele şahului, părinţilor care au avut încredere in mine, conducerii Palatului Copiilor Vaslui, presei care de cele mai multe ori ne-a lăudat, dar ne-au şi încurajat spre aspiraţii mai mari. Mulţumesc autorităţilor locale care m-au susţinut în proiectele mele, sponsorilor care au încurajat şi susţinut performanţa. Vine o vreme când nu te mai laşi amăgit de tinereţe şi înţelegi că nimic nu e veşnic”, a spus Constantin Grosu.

Nicolae Vlad Toma, de la Palatul Copiilor Vaslui, este marele câștigător al Cupei „Podul Înalt”. Organizatorii au oferit premii pe diferite categorii de vârstă. La sub 8 ani, pe locul 1 s-a clasat Alexa Rateș, urmat de Albert Căpraru și Patrick Giurgea. Nectarie Ciocoiu a terminat pe primul loc la categoria 10 ani, urmat de Albert Hurdubaie și Mircea Darie.

Tot la băieți, 12 ani, Nickolas Apetrei (CSO Negrești) a încheiat pe primul loc, fiind urmat de M. Tolontan și Antim Darie. Mihai Lupu a luat locul 1 la categoria 13 ani, în timp ce Mihai Justin și Matei Macovei s-au clasat pe locurile 2, respectiv 3.

La categoria 14 ani, băieți, podiumul a fost alcătuit din A. Furnică (loc 1), P. Ignat (loc 2) și B. Șenchiu (loc 3).

Gabriel Boltan a câștigat competiția la sub 16 ani, fiind urmat de Denis Stănescu și Leonard Stănescu. La fete, 12 ani, Anastasia Partene a luat locul 1, urmată de Amalia Damian și Maria Ungureanu. La categoria 14 ani, fete, Ionela Ungureanu a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, urmată de Maria Marianuk și Raluca Ghințiu.

Image