S-a consumat prima etapă a Campionatului Național de rugby 7s seniori, la care participă 15 formații din România și o selecționată din Moldova.
RC Bârlad face parte din grupa D, iar după prima etapă a terminat grupa pe locul 2, cu 4 puncte, însă a pierdut șansa de a prinde careul de ași.
Formația bârlădeană a trecut de Sportul-Dinamo, scor 26-14, însă a pierdut la mare luptă întâlnirea cu CSM Constanța, scor 12-14.
În jocurile pentru locurile 5-8, bârlădenii au fost învinși de Știința Petroșani, scor 7-35, au remizat cu Politehnica Iași, scor 19-19, și au trecut de CSU Arad, scor 52-0.
În clasamentul final, după prima etapă, RC Bârlad ocupă locul 6, cu 20 de puncte.
În week-end-ul 17-18 septembrie, la Gura Humorului este programată etapa a doua. (FOTO: Dragos Pascaneanu)