Președintele ACS Gambit Huși, Marius Ursan, a câștigat detașat turneul de șah Cupa Jandarmeriei, la care au participat reprezentanți ai structurilor MAI și MApN.
Marius Ursan revine într-o competiție oficială după o pauză de un deceniu, perioadă în care s-a preocupat de pregătirea copiilor din zona Hușiului.
El este ofițer al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.
„Am revenit la tablă după 10 ani de absență din competiții și am simțit din nou emoția jocului! Neînvins, locul I! De multe ori, ca antrenori, ne dedicăm complet celor mici, punând dezvoltarea lor pe primul loc și lăsând competițiile deoparte. Dar microbul șahului nu dispare niciodată – iar astăzi am demonstrat asta! A fost o plăcere să joc din nou și să simt energia unei competiții, chiar dacă nu una de mare anvergură”, a spus Marius Ursan.
Pe podium s-a aflat și șeful ISU Vaslui, colonelul Cătălin Oloeriu, care a obținut locul 3 și medalia de bronz.
Pe locul 2 s-a clasat un alt reprezentant al ISU Vaslui, Cristinel Cărare.