Peste 70 de copii din Huși și localitățile învecinate au participat, în ultimele luni, la activități sportive gratuite de tenis, având pentru prima dată acces la un sport organizat, într-un cadru sigur și structurat.
Programul, dezvoltat de Asociația Clubul Sportiv Atletic Coșug Hondru, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow, a inclus ateliere săptămânale și un turneu final, contribuind la incluziunea socială și la dezvoltarea încrederii în sine a copiilor din familii vulnerabile.
Prin acest proiect copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, proveniți din familii vulnerabile, au avut acces gratuit la activități sportive structurate, contribuind la dezvoltarea lor fizică, emoțională și socială. Activitățile proiectului au inclus 20 de ateliere săptămânale de tenis de câmp, susținute de antrenori calificați și voluntari instruiți, precum și organizarea unui turneu de tenis care a reunit peste 60 de copii participanți.
Atelierele de tenis au oferit copiilor oportunitatea de a învăța elemente de bază ale sportului alb, de a lucra în echipă, de a-și dezvolta disciplina și încrederea în sine, într-un mediu sigur și prietenos. Pentru mulți dintre beneficiari, aceste activități au reprezentat primul contact cu un sport organizat, dar și șansa de a lega prietenii și de a se integra mai ușor în comunitate.
Turneul de tenis desfășurat la finalul proiectului a fost un moment deosebit, care a reunit copii, părinți, bunici, profesori de educație fizică și sport, reprezentanți ai cluburilor sportive și ONG-urilor din zonă, precum și autorități locale și județene. Câștigătorii fiecărei categorii de vârstă au fost premiați cu cupe, iar toți copiii participanți au primit medalii și diplome, ca recunoaștere a efortului, implicării și spiritului de fair-play.
„Rezultatele acestui proiect ne arată cât de important este accesul copiilor la sport și activități educative. Am văzut copii care au prins curaj, care au devenit mai încrezători și mai motivați, iar pentru noi acesta este cel mai mare câștig”, a declarat Cosug Hondru Adrian, reprezentant legal al asociației și instructor de tenis.
Pe lângă activitățile sportive, proiectul a contribuit și la dotarea clubului cu echipamente necesare desfășurării antrenamentelor și competițiilor, respectiv rachete tenis de camp, galeti cu mingi, Fileu, Accesorii (scarita, conuri, benzi, suporturi etc.) asigurând astfel continuitatea activităților și după finalizarea finanțării.
Proiectul „StartONG Kids Tennis – Incluziune și Prietenie pe Teren” a demonstrat că sportul este un instrument puternic de incluziune socială, educație și dezvoltare personală, având un impact pozitiv real asupra copiilor și comunității locale din Huși.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, social, mediu, sănătate și cultură. Valoarea totală a programului este de 600.000 de euro. Start ONG este unul dintre cele mai accesibile instrumente de finanțare comunitară, dedicat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice de învățământ preuniversitar și grupurilor informale.
Pentru mai multe informaţii privind proiectul puteți contacta coordonatorul de proiect: Cosug Hondru Adrian,tel.0766569321, email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

