Doi bârlădeni, legitimați la ACS Kwon Bârlad, au fost în prim planul recentelor Campionate Naționale de taekwon-do ITF, de la Timișoara.
Aceștia au demonstrat că sport la nivel înalt se poate practica la orice vârstă. Este vorba despre Mihai Reni și Ion Vrânceanu. Cei doi sportivi, coordonați de Eleodor Gheorghian, au urcat pe locul 3 la luptă seniori, Old Boys, +85 kg.
Mihai a ajuns la vârsta de 46 de ani și s-a apucat destul de târziu de taekwon-do. El merge regulat la antrenamente de 6 ani, perioadă în care a crescut în plan sportiv, devenind deținător al centurii negre, 1 Dan.
Ion Vrânceanu a luat primele lecții despre taekwon-do în urmă cu un an și jumătate, iar la 52 de ani ai săi este un model pentru sportivii mai tineri. La momentul actual, bârlădeanul deține centura verde.
”Sunt doi sportivi model pentru copiii noștri și le mulțumesc că practică acest minunat sport. Îi felicit, totodată, pentru performanța atinsă la prima competiție majoră de nivel național, mai ales că venim după mai bine de un an de pandemie, când antrenamentele s-au desfălurat o bună perioadă în online”, a spus Eleodor Gheorghian, președintele ACS Kwon Bârlad.