Spiritul sărbătorilor de iarnă a ajuns și în sala de sport a CSM Vaslui, unde micii handbaliști și baschetbaliști au avut parte de o surpriză specială.
În plin antrenament, copiii de la grupele de baschet și handbal au fost vizitați de Moș Crăciun, care a sosit cu sacul plin de daruri.
Sportivii, pregătiți de profesorii Alexandru Sîrbu și Ovidiu Sălcianu la baschet, respectiv Marius Păcuraru și Sebastian Hagiu la handbal, au primit cadouri ca răsplată pentru efortul depus în ultima perioadă, una marcată de antrenamente intense și numeroase competiții.
Momentul a fost încărcat de emoție, micii sportivi întâmpinându-l pe Moș Crăciun cu aplauze și mulțumiri. În schimb, acesta le-a transmis mesaje de încurajare, îndemnându-i să continue cu aceeași pasiune și seriozitate pe drumul sportului.
La eveniment a fost prezentă și conducerea clubului, acțiunea subliniind încă o dată faptul că sportul nu înseamnă doar competiție și rezultate, ci și educație, disciplină și bucuria de a trăi momente speciale împreună.

