Vaslui, RO

16.02°C
Overcast Clouds
Sunday
5.26°C / 13.82°C
Monday
1.08°C / 7.22°C
Tuesday
-1.99°C / 3.69°C

Mențiune pentru baschetbaliștii de la Școala „Ștefan cel Mare” Vaslui

Mențiune pentru baschetbaliștii de la Școala „Ștefan cel Mare” Vaslui

În perioada 5 – 7 mai 2023 s-a desfășurat la Iași etapa de zonă la baschet băieți – gimnaziu, în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.

La această competiție sportivă școlară au participat reprezentativele județelor Iași, Suceava, Neamț, Vaslui, Bacău și Botoșani.

Județul Vaslui a fost reprezentat de echipa Școlii Gimnaziale ,,Ștefan cel Mare” Vaslui, profesor coordonator Mihaela Lefter, care s-a clasat pe locul IV obținând mențiune.

În faza grupelor echipa din Vaslui a câștigat meciul împotriva celor din Botoșani. În cel de-al doilea meci, cu echipa din Neamț, la finalul partidei scorul a fost egal. Pentru departajare s-a acordat o repriză suplimentară de cinci minute. Din păcate accidentarea a doi valoroși jucători, produsă în timpul meciului, a condus la pierderea partidei.

Școala Gimnazială ,,Ștefan cel Mare” a jucat în finala mică, pentru locurile 3 – 4, cu reprezentativa județului Suceava. Meciul s-a încheiat cu victoria sucevenilor.

Componența echipei a fost: Rareș Pechianu, Șerban Tătaru, Vlad Toșu, Rareș Pălimaru, Tudor Astrateni, Constantin Matei, Mihai Sârghi-Bojian, David Mihai, Ștefan Tătaru și Octavian Radu.

Competiția a demonstrat un înalt nivel de pregătire a sportivilor, jocurile disputate fiind extrem de spectaculoase.

Faza zonală a ONSS  a fost câștigată de Iași, care a trecut în finală de Neamț.

Image