Cercul de karting de la Palatul Copiilor Vaslui s-a întors cu rezultate remarcabile de la Cupa Bicazului, concurs regional ajuns la cea de a patra ediție.
Echipajul care a reprezentat județul Vaslui a fost compus din patru membri, care s-au clasat pe locul I la categoria lor de vârstă.
Astfel, Andreea Crețu (10 ani) a obținut Premiul I la proba de îndemânare, Ioana Crețu (12 ani), Premiul I la viteză, Luca Obreja (13 ani) a câștigat Premiul I la proba de îndemânare, iar Sebastian Hriscu (14 ani) a obținut Premiul I tot la îndemânare.
”La final, toți concurenții au completat chestionare cu întrebări din legislația rutieră, iar punctajul obținut de echipa noastră ne-a situat pe locul III. E un rezultat bun, obținut atât prin munca și curajul copiilor, pentru că este un sport destul de riscant, dar și prin efortul părinților, pentru că nu poți participa la competiții dacă nu ai un kart omologat și echipamentul de protecție impus de regulamentele în vigoare. Pentru noi este un început de vacanță bun, vom participa în perioada următoare și la alte competiții și sperăm să obținem rezultate la fel de bune”, a precizat prof. Mihai Crețu.