Federația de rugby vrea să construiască o bază sportivă nouă la Bârlad
Federația Română de Rugby dorește construirea de baze sportive în 26 de localități din România în care există echipe de rugby. Printre acestea se numără și municipiul Bârlad.
Federația Română de Rugby (FRR) a depus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene fișa de reforme și investiții legată de Planul Național de Redresare și Reziliență, anunță frr.ro. Propunerile se ridică la peste 18 milioane de euro, iar perioada de implementare este cuprinsă între 2021 și 2025.
Obiectivul acestei intervenții este îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a activităților sportive regionale și naționale prin construirea unor baze sportive cu funcționalitate multiplă, în special pentru rugby, fotbal și atletism.
Astfel, prin acest proiect, FRR își propune să construiască în perioada 2022-2025 baze sportive în 26 de localități: București, Timișoara, Cluj, Baia Mare, Galați, Gura Humorului, Suceava, Arad, Sibiu, Constanța, Mangalia, Iași, Alba Iulia, Brașov, Ploiești, Oradea, Pantelimon, Măgurele, Pașcani, Tecuci, Brăila, Mogoșoaia, Bârlad, Năvodari, Petroșani, Craiova.
”Știm foarte bine, când vorbim de rugby, în ce condiții se pregătesc copii, juniori și seniorii noștri, situația dezastruoasă la nivelul bazelor sportive. Ne dorim ca acest proiect să reușească pentru că, dincolo de aspectul performanței, al sportului de performanță, de care toată lumea vorbește, este un altul la fel de important, sportul de masă”, a declarat Alin Petrache, președintele FR Rugby, pentru frr.ro.
O asemenea bază ar costa 700.000 euro și include un teren de rugby/fotbal de dimensiuni omologate, pistă de atletism, pistă de elan pentru sărituri în lungime și groapă de sărituri, gard de protecție în spatele buturilor de rugby, clădire de vestiare cu lojă pentru oficiali, două gradene metalice pentru spectatori, având o capacitate de 624 de locuri.
La Bârlad mai există un proiect de construire a unui complex sportiv pentru rugby, depus la CNI, care se află, deocamdată, pe lista sinteză.