Vaslui, RO

3.67°C
Moderate Rain
Tuesday
-1.59°C / 4.28°C
Wednesday
-0.78°C / 8.86°C
Thursday
1.84°C / 11.6°C

Bârlădeanca Amalia Puflea a strălucit în Belgia

Bârlădeanca Amalia Puflea a strălucit în Belgia

Gimnasta bârlădeană Amalia Puflea a strălucit la concursul internațional „Top Gym” de la Charleroi, Belgia, desfășurat în perioada 27-28 noiembrie 2021. Sportiva de la CSȘ Bârlad a obținut două medalii de aur, la sol și pe echipe, precum și una de argint la sărituri.

 

Înscrisă în lotul României după mai multe rezultate bune obținute în ultima perioadă, gimnasta bârlădeană Amalia Puflea (14 ani), care se pregătește la Centrul Național Olimpic de Pregătire a Junioarelor de la Deva, a obținut, împreună cu Ana Maria Bărbosu, medalia de Aur pe echipe la Top Gym.

Însoțite la Charleroi de antrenorul Lucian Sandu, gimnastele au intrat în competiție sâmbătă, la ora 19 (ora României), la individual compus, iar la finalul concursului, Amalia Puflea s-a clasat pe locul 3.

Duminică, 28 noiembrie 2021, cele două sportive au concurat în finalele pe aparate. Ele au câștigat un număr de 3 medalii de aur (la paralele și bârnă – Ana Maria Bărbosu și la sol Amalia Puflea) și una de argint (la sărituri – Amalia Puflea). Cele două gimnaste românce au mai câștigat aurul și la echipe mixte, gimnastele noastre concurând alături de reprezentantele Belgiei.

Conform comunicatului de presă emis de Federația Română de Gimnastică, junioarele au dominat întrecerea: „Ana și Amalia, fetele de aur ale gimnasticii românești în 2021! Junioarele noastre au dominat și a doua zi de întreceri la Top Gym.

Ele au câștigat 3 medalii de aur (la paralele și bârnă – Ana Maria Bărbosu și la sol Amalia Puflea) și una de argint (la sărituri – Amalia Puflea).

În cadrul concursului internațional tradițional „Top Gym” de la Charleroi, Belgia, au participat 40 de țări.

Image