Vasluiul a fost pe podium la un puternic turneu internațional de lupte Abu Dhabi Combat Club (ADCC), intitulat Serbia Open, ce a avut loc la Belgrad.
Mihai Gheghici, legitimat la CS Vipguard Tecuci și CS Viitorul Vaslui, a câștigat aurul la -36 kg, respectiv medalia de argint la -40 kg.
În vârstă de 10 ani, puștiul din Bârlad a impresionat la Belgrad, primind aprecierile specialiștilor prezenți la turneu.
„Suntem foarte mulțumiți de rezultatele obținute, dar pregătirea continuă, fiindcă în acest an mai avem două competiții importante la Amsterdam și Bruxelles. Tot în acest an am mai participat la o serie de competiții naționale de jiu jitsu brazilian și la campionatul național de lupte”, a spus Monica Gheghici, mama campionului de la Belgrad.
Openul din Serbia a adunat peste 800 de sportivi, juniori și seniori, din Serbia, Macedonia, Bosnia-Hețegovina, Franța, Germania, Austria, Grecia, Italia, Rusi, Bulgaria și România, cu 9 sportivi în concurs.
Mihai Gheghici este elev al Școlii „George Tutoveanu” Bârlad, unde înregistrează rezultate școlare foarte bune.