Bârladul se află pe harta gimnasticii românești, grație concursului ce poartă numele campioanei mondiale și olimpice Andreea Răducan, fostă sportivă care a învățat abc-ul gimnasticii în „orașul rulmenților”.
Competiția, Cupa „Andreea Răducan”, a devenit un reper pentru cluburile din țară, care vin cu drag la Bârlad, considerând cel mai bine organizat concurs de gen din România.
„Am primit cu emoție mesajele antrenorilor, ale părinților, dar și ale gimnastelor care mi-au spus ca această competiție de la Bârlad este cel mai frumos concurs la care au participat. Îi cred, pentru că acest eveniment este organizat de oameni cu suflet și cu toată dedicarea pentru gimnaste și toți cei care iubesc acest sport. A fost încă o ediție foarte frumoasă a cupei de gimnastică Andreea Răducan și asta și datorită echipei mele de oameni implicați, cărora le mulțumesc!”, a spus Andreea Răducan.
Bârlădeanca a mai precizat că proiectul demarat în urmă cu 12 ani îi amintește de începutul ei în lumea gimnasticii și că se dorește a fi un mod de atragere a copiilor către acest sport care a adus faimă României peste tot în lume.
„Pentru mine nu există împlinire mai mare ca atunci când știu că lucrurile pe care le fac și proiectele în care mă implic au un impact pozitiv asupra cât mai multor oameni. Cupa de gimnastică Andreea Răducan este proiectul care mă conectează cel mai frumos cu începutul meu în gimnastică, acasă la Bârlad. Micuțele sportive îmi amintesc de primele mele competiții, pline de necunoscut și de emoții. Îmi doresc ca acești copii să simtă mereu bucuria de a practica gimnastica și plăcerea de a concura. Să își păstreze ambiția și să găsească mediul potrivit pentru a-și pune în valoare talentul pentru acest sport”, a mai spus Andreea Răducan.
Ediția din acest an a Cupei „Andreea Răducan” la gimnastică s-a bucurat de prezența a peste 100 de sportive de la 11 cluburi din țară.