CSM Vaslui a câștigat ambele partide disputate în cadrul Memorialului „Mihai Mironiuc” la handbal masculin, de la Suceava.
În prima zi, vasluienii s-au impus la limită, scor 36-35, în fața gazdelor de la CSU Suceava, pentru ca în a doua zi să treacă de CSM Odorheiu Secuiesc, scor 35-22.
La turneu a mai participat CSM Bacău, care a câștigat ambele jocuri, cu CSM Odorheiu Secuiesc, scor 35-28, și cu CSU Suceava, scor 40-36.
Pentru formația vasluiană urmează participarea la un alt turneu amical, la Bacău, în zilele de 8 și 9 august. În afară de echipa gazdă, CSM Bacău, mai participă Steaua și HC Buzău.
În perioada 16-17 august are loc Cupa municipiului Vaslui.