LPS Vaslui s-a întors victorioasă de la Galați, unde a învins la limită, scor 2-1, pe Școala de Fotbal Oțelul Galați, meci contând pentru Liga Elitelor U14.
Este prima victorie pentru echipa antrenată de profesorul Valentin Damian, care etapa viitoare, duminică, 22 septembrie, va întâlni acasă pe LPS Galați.
„Un meci frumos făcut de ambele echipe, dar dorința, ambiția și o atenție sporită pe ambele faze de joc a copiilor noștri a făcut ca victoria să fie de partea noastră. Felicit ambele echipe pentru spectacolul oferit. Felicit copiii mei pentru progresul pe care îl fac de la meci la meci. Mulțumesc părinților acestor copilași minunați, conducerii LPS Vaslui pentru sprijinul ce ni-l acordă etapă de etapă”, a spus Valentin Damian.