Conform informațiilor culese de cunoscutul jurnalist, scriitor și istoric Paul Zahariuc, despre fotbal la Vaslui se vorbește prima oară prin anii 1950.
Pe atunci s-a înființat echipa ”6 Martie” Vaslui, din dorința autorităților locale de a celebra ziua când a fost instalat oficial primul guvern comunist, condus de Petru Groza, la 6 martie 1945.
A fost o primă echipă unde s-a jucat cu legitimație oficială, fiind înscrisă în campionatul regiunii Bârlad, apoi în competiția din regiunea Iași.
Stadionul propriu era în curtea Regimentului 25 Infanterie.
Deoarece la sate nu apăruseră, încă, echipe de fotbal, jucau cu trupe din Bârlad, Iaşi, Hârlău, Paşcani sau Huşi.
Paul Zahariuc a fost cel care a stat de vorbă cu ultimul mohican al echipei ”6 martie” Vaslui, Dumitru Parfene, care avea porecla de ”Caltaban” și a fost unul dintre portarii valoroși ale acelor vremuri.
Din echipa de atunci mai făceau parte Toma Aurel (fundaş), Mitică Budeanu (fundaş central), Cocu Cehan (fundaş), Viorel Toma (inter), Lică Trofin (mijlocaş), Mihai Carp (mijlocaş), Gabi Hurdubaie (extremă stânga), Gelu Gheorghiu (vârf de atac), Nelu Constantinescu (extremă dreapta) ş.a.
Din 1960, echipa avea să devină ”Progresul” Vaslui. Numai că interlocutorul lui Paul Zahariuc, ”Caltaban” se transferase la ”Locomotiva” Vaslui, care-şi avea stadionul exact în fața gării, acolo unde stau acum taxiurile în aşteptarea clienţilor.
”După ce acest teren a intrat în planul de sistematizare al oraşului, urmând să se amenajeze un parc, „patronii” de la CFR au înjghebat un nou stadion, cam pe locul actualului teren de antrenament al celor de la FC Vaslui”, spune autorul într-un text apărut în cotidianul Obiectiv de Vaslui, dar și într-o carte despre Vaslui.
La Locomotiva Vaslui, primii fotbaliști au fost Neagu Florea (portar), Mircea Dumitriu (fundaş), Nicoleanu (fundaş central), Valică Popa (mijlocaş), Schwartz (vârf de atac), Leibu (fundaş), Mocănaşu (mijlocaş), Truţă Popa (mijlocaş), Pintea (al cărui tată era măcelar, extremă stânga), Viju Valet.
”În 1954, ca toţi tinerii de vârsta lui, a plecat să-şi satisfacă stagiul militar. A fost repartizat la o unitate de infanterie din Turnu Severin dar a jucat şi fotbal la echipa locală „Drobeta”. Revenit la „vatră”, s-a angajat în construcţii, la inginerul Nechifor, dar „microbul” l-a dus tot la fotbal. După o perioadă petrecută la „Progresul”, s-a transferat cu serviciul la Autobaza 6 Vaslui, dar n-a uitat să-şi transfere şi legitimaţia de fotbalist la echipa „Rapidul”, patronată de această întreprindere. Nu a jucat prea mult timp, deoarece a fost numit antrenor. Dintre jucătorii acestei echipe și-a adus aminte de Culiţă şi Valila Dascălu, Iordăchiţă, dar şi de Iftimie, actualul patron al unei cunoscute firme de carmangerie vasluiene. După ce „Rapidul” s-a desfiinţat, a început să antreneze echipa „Fulgerul PTTR” Vaslui cu care a făcut performanţă adevărată, reuşind ca la finele campionatului judeţean ediţia 1972-1973, să se claseze pe primul loc şi să joace „barajul” de promovare în divizia C cu cei de la „Partizanul” Bacău”, mai povestește în carte Paul Zahariuc.
Din acea echipă „de aur” făceau parte, printre alţii, următorii: Cristi Parfene, Nicu „Dop” Dorobăţ, Eugen „Panţi-Gâscanul” Popa, fraţii Costel şi Dorinel Câtea, Manole Arcăleanu, David şi Culiţă Dascălu.
În acea perioadă, fotbalul era jucat din pasiune, până la ultima picătură de transpiraţie.
Uneori, organizatorul sportiv al echipei (de regulă, preşedintele sindicatului) mai făcea cinste băieţilor cu câte o bere, câţiva mici sau un cotlet la grătar, iar transportul la meciurile din deplasare îl asigura întreprinderea respectivă, adică, vreun tractor cu vagon de persoane ori un LEA care în cursul săptămânii ducea muncitorii şi materialele în judeţ, acolo unde aveau treabă.
FOTO: Echipa de aur Fulgerul PTTR Vaslui, 1973
