FRH a propus pentru reluarea campionatului două sisteme de desfășurare. Unul cu un cantonament prelungit al echipelor, de 45 de zile, al doilea cu turnee de sală în orașe care dispun de două săli de handbal.

Astfel, cele 15 etape aferente turului, în ordinea în care acestea au fost programate inițial, se vor desfășura sub formă de turneu/turnee, planificate în funcție de calendarul competițional al echipelor românești participante în Cupele Europene, cât și de calendarul oficial al loturilor naționale de seniori.

În cazul în care, între două turnee programate, măsurile se relaxează și încă nu au intervenit cheltuieli ale echipelor în legătură cu următorul turneu, se va reveni la sistemul de joc tur/retur, cu meciuri acasă și în deplasare, conform programului competițional.

În prima variantă, etapele ar urma să se dispute din trei în trei zile, pe parcursul a 45 de zile, iar în cazul celei de a doua variante, sunt prevăzute organizarea a 2-4 turnee, cu câte 4-8 etape fiecare.

În acest context, Liga Zimbrilor ar urma să debuteze în luna septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here