Biroul Executiv al Asociației Județene de Fotbal (AJF) Vaslui a decis ”înghețarea” competițiilor județene, fără acordarea titlului de campioană județeană.

În schimb, echipa clasată pe primul loc în Liga 4, Sporting Juniorul Vaslui, a fost desemnată reprezentanta județului Vaslui la Barajul pentru promovare în Liga a 3-a, organizat de Federația Română de Fotbal în luna august 2020.

”Nu vor exista echipe retrogradate în Liga a 5-a Vaslui, în ceea ce privește meritul sportiv. De asemenea, a fost aprobată înghețarea sezonului 2019/2020 al Ligii a 5-a Vaslui, urmând ca echipele clasate pe pozițiile 1 ale clasamentelor celor 3 serii Huși-Bârlad (ACS FC JUVENTUS Fălciu), Vaslui VEST (C.S. SPORTING JUNIORUL 2 Vaslui) și Vaslui EST (VICTORIA Muntenii de Jos) să promoveze în Liga a 4-a. În eventualitatea în care una din echipele menționate nu va dori să promoveze în Liga a 4-a, locul va fi disponibil echipei de pe locul 2 din aceeași serie, ulterior unei echipe clasate pe poziția 2 în altă serie”, se precizează într-un comunicat al AJF Vaslui.

Tot în ședința Biroului Executiv al asociației a fost aprobată înghețarea campionatelor de juniori nefinalizate – sezonul 2019/2020 și au fost omologate rezultatele din competitiile oficiale organizate la nivelul AJF Vaslui – sezon 2019/2020.

”CSM Vaslui este campioana CUPEI FOTBALULUI VASLUIAN (Cupa României – faza județeană Vaslui) și va reprezenta județul Vaslui în faza I (Națională) – sezon 2020/2021, organizată de Federația Română de Fotbal Cred că la nivel național suntem singura asociație, care am finalizat această competiție pe teren”, a spus Bogdan Gheorghiță, președintele AJF Vaslui.

Tot în cadrul ședinței s-a decis ca perioada de transferuri (Vara 2020) pentru competițiile oficiale AJF Vaslui să fie 14 iulie 2020 – 5 octombrie 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here