Astăzi se reunește Sporting Juniorul Vaslui, în vederea pregătirii meciurilor de la mini-turneul de promovare în liga 3. Formația antrenată de Cornel Cracea va trece mai întâi pe la spital, unde cei 28 de membri ai echipei vor efectua testul Covid-19.

Timp de 14 zile, Sporting Juniorul se va afla în cantonament, urmând ca pregătirea să fie făcută pe stadionul din Zăpodeni.

Fotbaliștii vasluieni vor mai efectua un test cu trei zile înainte de primul joc, programat pe 1 august, contra campioanei județului Botoșani, cel mai probabil CS Dante Botoșani.

Pe 5 august, formația vasluiană ar trebui să întâlnească pe câștigătoarea Ligii 4 Bacău, unde două echipe sunt pe primul loc în cele două serii, Viitorul Curița și Dinamo Bacău.

În condițiile în care celelalte echipe nu îndeplinesc protocolul medical, Vasluiul ar putea obține promovarea fără a mai disputa cele două jocuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here