Hușana Huși reia de astăzi pregătirile pentru noul sezon al Ligii 3. Antrenorul Florin Croitoru mizează pe același lot, iar într-o primă fază, antrenamentele vor fi susținute la stadionul Municipal.

”Încercăm să reluăm pregătirile. Vom ține cont de măsurile impuse de autorități, astfel încât să nu avem probleme, iar atunci când ni se va permite, vom face pregătirile în formulă completă”, a spus Florin Croitoru.

Tehnicianul a mai precizat că încearcă să-și acopere golurile din lot cu 1-2 jucători și speră să rămână în aceeași formulă.

”Atât eu, cât și conducerea administrativă, ne dorim să fim în aceeași formulă. Avem un grup ok, o formulă foarte bună, cu care putem face performanță în viitoarea ediție de campionat”, a mai afirmat Croitoru.

Hușana Huși intenționează ca în perioada 5-15 august să meargă într-un cantonament, pentru o pregătire centralizată. De asemenea, se lucrează la un program de jocuri amicale, astfel încât la startul competiției, pe 29 august, echipa hușeană să fie în forma cea mai bună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here