Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Vaslui a fost înștiințată de FRF că data limită pentru anunțarea campioanei județene este 27 iulie, deoarece în perioada 1-9 august se vor juca barajele în trei.

De asemenea, s-a înaintat data de 5 august ca termenul limită pentru a se transmite și echipa care reprezintă județul în faza națională a Cupei României.

Totodată, a fost anunțat că noul sezon de Liga 3 va începe la 29 august, iar până la acea dată trebuie să se desfășoare trei tururi din noua ediție a Cupei României, faza națională.

FRF a modificat și structura de desfășurare a barajului de accedere în Liga 3, urmând a fi organizate 14 mini-turnee, fiecare de câte trei echipe. Fiecare formație dintr-o grupă va juca împotriva celorlalți doi adversari cu care a nimerit, iar prima clasată va fi desemnată nou-promovată.

Astfel, de această dată, în loc de 21 de echipe vor promova doar 14, însă, în cazul în care seriile de Liga 3 din noul sezon nu vor fi complete, atunci FRF va permite și celor mai bune locuri 2 din aceste mini-turnee să acceadă pe locurile vacante din al treilea eșalon, pe baza unor criterii stabilite cu golaveraj, cartonașe galbene, etc.

Noul sezon de Liga 3 va avea cinci serii a câte 18 echipe, în loc de 16 câte au fost în ultimele ediții.

Deocamdată, AJF Vaslui nu a decis cum va desemna campioana județeană, fiind luate în calcul patru variante.

”Așteptăm să vedem ce decizii vor fi luate începând de luni, 15 iunie, dar și ce ne transmite FRF. Vom convoca Comitetul Executiv și vom decide ce e mai bine”, a spus președintele AJF Vaslui, Bogdan Gheorghiță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here